Cafeaua indiană preparată la ibric

Copiii – beneficiarii timpului nostru. Cafeaua indiană – răsfățul zilnic

Au trecut deja nouă săptămâni de când #StamAcasa  și, în continuare, acesta este cel mai bun lucru, pe care îl putem și trebuie să-l facem, dacă ne pasă. Cât din timpul care s-a scurs până acum l-ați dedicat copiilor? Ei ar trebui să fie principalii beneficiari ai atenției și timpului nostru… Hai să profităm de această perioadă în familie, ca să le acordăm priviri drăgăstoase, răbdare și multe zâmbete! Să ne jucăm cu ei, să le ascultăm poveștile, să le aflăm toate dorințele și temerile! Pentru ei e foarte important să râdem la glumele lor, să privim împreună un film pe placul lor, să citim împreună și să uităm de ceas și telefon cât timp le suntem alături. Să nu ne mai pese de nimic…

Doar cafeaua să nu ne lipsească…Normal!

Cafeaua indiană preparată la ibric, old school style, e doza zilnică de răsfăț. Nelipsită, orice-ar fi! Cafeaua boabe de specialitate de la U Café. Despre ea este vorba. Cumpărată din timp, pentru duminici, când cafeneaua era închisă… Acum, când se termină o putem comanda aici.

Cafea indiană, pentru noi și ciocolată caldă, pentru ei

Copiii știu și ei cât e de importantă pentru noi… și ca să fim pe picior de egalitate, le pregătim și lor o ciocolată caldă! Le place să simtă că ne sunt egali, că nu există bariere și secrete între noi, că au un loc rezervat în viața și în inima noastră! Dacă am reuși să le oferim și o felie importantă din timpul nostru, aproape în fiecare zi, ce bine ar fi! La sfârșitul acestei perioadei delicate, relația cu ei ar avea mult de câștigat…. Deci ne-am putea alege și cu ceva bun, chiar foarte bun, după toată nebunia aceasta… așa că ne mai turnăm o ceașcă de cafea indiană preparată la ibric și ne promitem că ei, copiii, vor fi principalii beneficiari ai atenției și timpului nostru, zilele acestea… 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *